
Ce este tratamentul galvanic antirid?
Tratamentul galvanic antirid este o tehnica dermato-cosmetica bazata pe efectul curentilor electrici de joasa intensitate (curenti galvanici) care faciliteaza patrunderea in piele a ingredientelor active (cu rol anti-aging).
Procedura este nedureroasa si consta dintr-o serie de operatiuni care au drept punct culminant aplicarea gelurilor anti-aging cu miscari blande de masaj, in prezenta curentilor galvanici care amplifica gradul de penetrare al ingredientelor active. Aceste substante de origine naturala au ca obiectiv incetinirea procesului de imbatranire a pielii.
▲Efectele unui tratament galvanic antirid
- Aceasta tehnica de dermatologie cosmetica are ca rezultate benefice:
-
- un efect de estompare a ridurilor prin cresterea gradului de hidratare a pielii
- un efect de lifting discret al fetei prin contractia subtila a muschilor faciali (ale caror terminatii nervoase sunt stimulate de curentii galvanici)
Dupa efectuarea unei sedinte de tratament galvanic antirid efectele sunt vizibile imediat si se mentin cateva zile, procedura trebuind repetata daca se doresc efecte profunde, cumulative pe termen mediu si lung.
Tratamentul galvanic antirid nu produce iritatii sau sensibilizare la soare.
▲Indicatiile tratamentului galvanic antirid
Daca doriti un efect vizibil rapid, fara durere sau intepaturi, aceasta metoda este ideala pentru dumneavoastra.
Tratamentul galvanic antirid este efectuat atat la femei cat si la barbati si se adreseaza tuturor tipurilor de ten (cu exceptia tenului cuperozic). Efectele cele mai importante ale acestei proceduri se observa in cazul tenului uscat, la care cresterea hidratarii este evidenta.
▲Contraindicatii in cazul acestei proceduri antirid
Metoda galvanica are putine contraindicatii, nerecomandandu-se aplicarea ei daca exista rani la nivelul zonei de tratat sau daca exista dilatatii vasculare la nivelul fetei (de exemplu daca persoana respectiva sufera de rozacee, chiar din primul stadiu de acnee rozacee, si anume cuperoza).
▲Tehnici complementare de dermatologie cosmetica
Tratamentul galvanic antirid are efecte mai mari dupa una sau mai multe sedinte de peeling chimic, pentru a creste gradul de penetrare a substantelor naturale cu efect anti-aging.
De asemenea, pentru ridurile superficiale tratamentul galvanic antirid ajuta la cresterea efectului sedintelor de mezoterapie faciala, iar pentru ridurile mai profunde mentine durata rezultatelor obtinute dupa injectarea cu toxina botulinica (botox) sau cu acid hialuronic, proceduri de dermato-cosmetica renumite.
Pentru a beneficia de efectele pozitive ale unui ciclu de tratament antirid va invitam sa va programati la cabinetul doctor dermatolog Raluca Iliescu, din Bucuresti, sector 3, bulevardul Nicolae Grigorescu nr. 41 (in incinta Policlinicii Titan, etajul 2, camerele 209, 210).
▲