doctor-dermatolog.ro mezoterapie

Mezoterapie pentru revitalizare si suplete

Mezoterapia este o metoda dermato-cosmetica de tratament anti-aging la care recurg tot mai multi pacienti, femei si barbati, pentru intinerire faciala, pentru a reduce celulita, sau pentru stimularea cresterii parului pe scalp.

Prin mezoterapie, diverse substante naturale sunt distribuite (cu ajutorul unor micro-injectii) precis la nivelul dermului (care este tesutul de mijloc dintre epiderm si tesutul gras de sub piele). Pentru ca, in mod obisnuit, epidermul este o bariera in calea majoritatii substantelor aplicate pe piele, mezoterapia asigura patrunderea substantelor injectate acolo unde este nevoie de ele, pentru a contribui la revitalizarea pielii, regenerarea parului sau tratamentul celulitei.

In mezoterapie se folosesc vitamine, substante minerale, aminoacizi, extracte vegetale naturale, substante lipolitice (care "topesc grasimile"), acid hialuronic, antioxidanti, substante vasodilatatoare. Desi se pot utiliza separat, de cele mai multe ori sunt folosite in combinatii personalizate, adaptate nevoilor fiecarui pacient.

Principalele indicatii si beneficii ale mezoterapiei

Mezoterapie pentru celulita

Mezoterapia este recomandata pentru reducerea aspectului capitonat, de coaja de portocala, al pielii care acopera anumite zone bogate in tesut adipos cum sunt fesele, coapsele.

Diminuarea depozitelor de grasime si tratamentul celulitei se realizeaza prin utilizarea unor substante care emulsioneaza grasimile de la nivelul unde sunt injectate (lipoliza), zona tratata astfel capatand suplete.

Reintinerirea pielii si estomparea ridurilor superficiale

Pentru revitalizarea pielii, in special de la nivelul fetei (mezoterapie faciala), al gatului, decolteului si mainilor, se folosesc substante care, prin cresterea gradului de hidratare si stimularea productiei de colagen si elastina, imbunatatesc tonusul pielii si estompeaza ridurile fine

Regenerarea pielii cu ajutorul factorilor de crestere cu origine in sangele propriu este o varianta de mezoterapie care are si efect de plasmolifting.

Pentru biorevitalizarea si reintinerirea pielii se pot utiliza si dispozitive electronice care deschid in piele sute de microcanale prin care patrund substantele folosite in tratament (terapia cu microace).

Mezoterapie impotriva caderii parului / pentru cresterea parului

Mezoterapia pentru par se efectueaza pe scalp atat la femei cat si la barbati, in functie de motivul caderii parului si de sexul pacientului utilizandu-se substante ce produc vasodilatatie la nivelul foliculilor pilosi care hranesc firul de par, astfel stimulandu-se cresterea parului.

Cum decurge o sedinta de mezoterapie?

O sedinta de mezoterapie dureaza aproximativ 30 de minute. Dupa evaluarea pacientului, doctorul dermatolog face fotografii si masuratori ale zonei de interes si eventual contureaza zona care va fi tratata. In continuare medicul dezinfecteaza zona respectiva, realizeaza amestecul de substante si injecteaza mici cantitati din acest amestec la distante aproximativ egale.

Pacientul percepe mici intepaturi de intensitate redusa. Pentru reducerea acestor senzatii, la persoanele foarte sensibile se poate folosi o varianta de anestezie de contact sau aplicarea de pachete de gheata.

Efectele acestei metode de tratament

La unii pacienti aceasta procedura poate produce anumite reactii secundare: o senzatie de arsura care poate dura 15-20 de minute, o durere minora ce poate persista mai multe zile, o usoara umflare locala si modificari discrete de culoare a pielii (echimoze). Aceste fenomene se rezolva de la sine in cateva zile.

Tratamentul implica sesiuni la un interval de 1-3 saptamani pana cand se obtine efectul dorit (6-10 sedinte) si apoi pentru intretinere la fiecare 3-6 luni, sau o data pe luna pentru stimularea cresterii parului. Dupa doua-trei sesiuni pacientii pot vedea deja imbunatatirile aduse de tratament, iar unii pacienti pot observa efecte benefice dupa doar o singura sedinta (de exemplu in tratamentul anti-celulita).

Restrictii si contraindicatii ale mezoterapiei

Dupa fiecare sedinta de mezoterapie este recomandata evitarea masajelor si a temperaturilor extreme timp de trei zile.

Ca la orice procedura dermato-cosmetica exista cateva situatii in care mezoterapia este contraindicata: sarcina sau perioada de alaptare, o alergie cunoscuta la una dintre substantele folosite, tulburari de coagulare a sangelui, boli cronice grave. In timpul primei vizite la medicul dermatolog, pacientul va trebui sa ii aduca la cunostinta aceste probleme.

Tehnici complementare de dermatologie cosmetica

Mezoterapia faciala poate fi folosita impreuna cu alte metode de dermatologie cosmetica pentru revitalizare cutanata (peeling chimic, injectare de acid hialuronic, injectare de toxina botulinica (botox), lifting facial nechirurgical). Succesiunea tratamentelor se stabileste de catre medicul dermatolog in functie de tipul de piele al pacientului si efectele dorite.

Mezoterapia este o metoda accesibila de tratament, care conduce la rezultate deosebite atunci cand este respectat ritmul sedintelor de injectare.

Va puteti programa la un ciclu de sedinte de mezoterapie faciala / corporala / pentru celulita sau pentru par la cabinetul de dermatologie si dermato-cosmetica doctor Raluca Iliescu din incinta Policlinicii Titan (bulevardul Nicolae Grigorescu nr. 41, sector 3, Bucuresti).